Dacă negăm ideea convențională de timp și acceptam conceptul de eternă reîntoarcere a aceluiași, viața devine un inutil dans al încercărilor, o continuă pseudo-luptă pentru ruperea unui cerc vicios al repetitivității. Reluarea la infinit a acelorași greșeli, repetarea acelorași momente îngreunează ființa, o leagă de o existență imuabilă, restricționând orice impuls creativ , limitând orice înclinație spre noutate. Conformitatea dictează serii întregi de dihotomii, acordându-le sensuri gândite deja, fără să lase loc de interpretare sau analiză. Greutatea este rea – ușurătatea, bună. Însă dacă le golim de sensurile prestabilite, greutatea sau ușurătatea vieții nu pot fi măsurate calitativ întrucât ambele creează noi posibilități de interpretare. Dacă a trăi o singură dată e ca și cum n-ai trăi niciodată, atunci eliberarea ființei de orice tip de constrângere de natură fizică determină două direcții posibile: fie conștientizarea inutilității unei existențe nesemnificative, fie o infinită căutare a elementului ce ar avea forța necesară să distrugă în mod creativ barierele impuse tocmai de această conștientizare a inutilității. Pendularea între tangibil și intangibil, între material și imaterial este constantă. Ce este ușurătatea ființei? Poate ea fi comparată cu zborul păsărilor sau mai degraba cu violența evoluției?

Se naște o întrebare decisivă pentru sensul existenței umane: se va alege o luptă continuă pentru permenentizarea ființei în timp și depășirea ideii de inutilitate sau întreaga existență se va orienta spre o evoluție oarbă și distrugătoare fără vreo esență cretivă, tocmai datorită lipsei de semnificație?

Putem spune că din ce în ce mai mult astăzi direcția generală tinde spre a două posibilitate, în ciuda pretinsei îngrijorări cu privire la generațiile ce vor urma. Presupusa superioritate a omului în fața naturii este o iluzie, natura fiind de o complexitate de neatins vreodată pentru specia umană așa cum a degenerat ea până astăzi. ”Creația” umană din societatea de azia , această pretinsă evoluție, este orientată doar spre distrugere și nici măcar spre o distrugere creativă ci spre una care elimină orice speranță de revenire sau de creare a altceva. Cu cât se îndepărtează de natură, cu cât îmbrățișează mai mult artificialul, omul tinde spre distrugere, spre auto-suprimarea speciei, spre îmbrațișarea unei existențe supuse dictaturii ignoranței și imperiului nesemnificativului. Dacă oricum existența noastra nu înseamna nimic atunci putem distruge în voie.Iar dacă înseamnă ceva, aparent oricum distrugem în voie fără a ține cont de vreo consecință a faptelor noastre. Ușurătatea sau greutatea sunt același lucru. Existența poate fi unică, sau nu. Indiferent de aceste supoziții umanitatea se va auto-distruge din prea multă ”nevoie” de ”evoluție”, din prea multă ”superioritate”, din prea mult egoism.

Secolul 21 ar putea fi considerat “the point of no return”, dintr-o interminabilă listă de motive. Dacă e să analizăm doar unul din factorii ce au determinat imbecilizarea maselor de-a lungul timpului și transformarea populației globului într-o sumă de creaturi docile și lipsite în totalitate de orice tip de simț critic, ar trebui să ne întoarcem privirea spre cutia “groazei”, televizorul prezent în casele tuturor oamenilor, indiferent de rasă, clasă sau statut social. Acest obiect inanimat și-a făcut loc în viețile indivizilor, a pătruns adânc în ritualurile lor zilnice devenindu-le o a doua natură, sub pretextul informării și distracției. Însă nici una din cele două aspecte nu justifică în nici un fel existența unui astfel de obiect, cu atât mai puțin în prezentul secolului 21 când informația circulă pe toate planurile și poate fi obținută pe mai mult decât o singură cale, și cu atât mai mult cu cât televizorul funcționează astăzi doar ca mijloc de manipulare și îndobitocire a maselor, de dresare și înregimentare a populației globului, slujind zeului secolului nostru, capitalismul. Televiziunea este condiționare și dictatură, moartea ideilor și creativității, ducând inevitabil la crearea unui nou om – homo videns – un specimen pentru care noțiunile, conceptele și teoriile nu mai au nici un înțeles atât timp cât nu sunt transpuse în imagini difuzate de postul preferat. Cu alte cuvinte, televiziunea promovează analfabetismul maselor, ceea ce evident nu poate fi decât favorabil pentru capitalism, usurând procesul de persuasiune și manipulare a consumatorilor.

Cele doua simboluri – svastica și coca-cola – funcționează perfect în ilustrarea influenței pe care televizorul o are asupra maselor, evidențiind în același timp și semnul egal ce există între fascism și capitalism. Alegerea simbolurilor este imediată și directă, ambele aflându-se pe primul loc în rândul simbolurilor ce ar putea fi folosite pentru ilustrarea vizuală a respectivelor concepte. Prin televizor sunt transmise indicațiile prețioase cu privire la elementele constitutive ale vieții “turmei”, toate aceste elemente vizând pe de o parte consumul și pe de altă parte inserarea de păreri și idei deja gândite într-un anumit fel de anumiți indivizi pentru a facilita tocmai atrofierea creierelor maselor și dirijarea opiniilor acestora în direcția preferată, fiind evident faptul că o masă docilă este tot ce își pot dori dictatorii capitaliști ce țin frâiele lumii.

“Videocrația fabrică în permanență o opinie puternic hetero-dirijată, care în aparență întărește, dar în esență golește de conținut democrația ca guvernare a opiniei. Pentru că televiziunea se exhibă ca purtător de cuvânt al unei opinii publice care în realitate este ecoul propriei sale voci.”

“…video-dependentul are mai puțin simț critic decât cel care este încă un animal simbolic deprins cu folosirea simbolurilor abstracte. Pierzând capacitatea de abstractizare, pierdem și capacitatea de a face distincția între adevărat și fals.”

“Televiziunea premiază și promovează extravaganța, absurditatea și țicneala. Ajutând astfel la întărirea și la înmulțirea lui homo insipiens.”

“Video-copilul de astăzi (…) se mărginește să etaleze un creier atrofiat din punct de vedere logic și rațional; cel multimedializat de mâine va fi, prin urmare, tot un eu dezintegrat, un eu “deconstruit” care va popula clinicile psihiatrice.”

(Giovanni Sartori – “Homo Videns.Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea”)

FR. NIETZSCHE “vreau sa inscriu pe toate zidurile aceasta invinuire vesnica impotriva crestinismului,pretutindeni unde sunt ziduri – am niste litere care fac si pe orbi sa vada”

G. FLAUBERT “onorurile dezonoreaza. titlurile degradeaza. functiile tampesc. scrieti asta pe toate zidurile.”

PARIS, MAI ’68 “j’aime pas ecrire sur le murs”

LONDRA, APR ’09 ” i wish i could write more beautiful words but i can’t”

“To be governed is to be watched, inspected, spied upon, directed, law-driven, numbered, regulated, enrolled, indoctrinated, preached at, controlled, checked, estimated, valued, censured, commanded, by creatures who have neither the right nor the wisdom nor the virtue to do so. To be governed is to be at every operation, at every transaction noted, registered, counted, taxed, stamped, measured, numbered, assessed, licensed, authorized, admonished, prevented, forbidden, reformed, corrected, punished. It is, under pretext of public utility, and in the name of the public interest, to be placed under contribution, drilled, fleeced, exploited, monopolized, extorted from, squeezed, hoaxed, robbed; then, at the slightest resistance, the first word of complaint, to be repressed, fined, vilified, harassed, hunted down, abused, clubbed, disarmed, bound, choked, imprisoned, judged, condemned, shot, deported, sacrificed, sold, betrayed; and to crown all, mocked, ridiculed, derided, outraged, dishonored. That is government; that is its justice; that is its morality.”

“My darling, I’ve traveled thousands of miles, I’ve crossed rivers and moved mountains. I’ve suffered and endured agonies. I’ve resisted temptation, and I’ve followed the sun, so that I could stand before you and tell you I love you.”

Artista conceptuala de origine franceza, Sophie Calle surprinde cu fiecare noua lucrare prin modul de abordare, de exprimare si de interpretare a unor concepte.

Arta lui Sophie Calle are un caracter profund intim si personal, ce exploreaza cele mai adanci temeri ale individului, incepand cu artista insasi.

Atragator la Sophie Calle este modul in care se foloseste de experientele sale intime ca punct de pornire in realizarea lucrarilor artistice, precum si extrapolarea experientelor sale personale asupra altor indivizi si folosirea acestor pseudo-atribuiri pentru sustinerea unui concept.

La nivel tematic, lucrarile lui Calle trateaza o varietate de concepte, care sunt mai mult sau mai putin variatiuni pe aceeasi tema. Distanta si contactul, abordarea durerii si suferintei, lipsa, inlocuirea, asocierea dintre absenta fizica si descrierea verbala, supravegherea, voyeurismul, curiozitatea sunt toate prezente in lucrarile artistei, sub o multitudine de forme si acoperind o mare plaja de interpretari.

Calle exploreaza vulnerabilitatea umana, analizeaza modul in care oameni diferiti abordeaza conceptul de durere si suferinta, plecand de la experiente personale. S-ar putea spune ca prin lucrarile sale, Calle se vindeca, depaseste momentele dificile ale vietii sale, transpunerea evenimentelor decisive ale vietii ei in arta capatand valente de terapie.  Intimitatea are la Sophie Calle rol de material artistic. Totul este autobiografie, sau o combinatie intre realitate si fictiune, intre ce se intampla cu adevarat in viata artistei si ce si-ar dori ea sa se intample sau ce isi imagineaza ea ca ar putea sa se intample.

In ce priveste modul de abordare al suferintei, s-ar putea face o comparatie intre atitudinea artistei si atitudinea indivizilor ce privesc la televizor drama altor oameni doar pentru a se simti mai bine. In cazul lui Calle, poate fi vorba de un ritual de trecere, de depasire, de materializare a conceptului de suferinta prin interpretarea experientei sale personale de catre o serie de alti indivizi, fapt ce duce la depersonificarea experientei si transformarea ei in lucrare de arta de sine statatoare, bazata pe un amestec de contexte personale si sociale si o combinatie intre viata publica si sinele privat.

Lucrarile sale nu au insa elemente care sa frapeze prin gradul lor de intimitate intrucat totul este redat cu o precizie aproape chirurgicala. Viata artistei e traita mai mult ca si serie de performance-uri, extinzand astfel conceptul de fotograf sau de artist fotograf. Unul din cuvintele care ar putea descrie arta lui Sophie Calle ar putea fi „uman”, pentru ca prin caracterul intim si personal, artista analizeaza si este fascinata de diferite tipare de comportament, de diferite aspecte ale „umanului”.

In ce priveste modul de lucru, artista se foloseste de o imbinare de text si fotografie, observandu-se insa si extinderi spre sculptura sau alte genuri, aparent neexistand o limita pentru expunerea conceptelor sale.

Printre lucrarile sale, se numara The Sleepers, in cadrul careia a invitat 29 de prieteni si cunostinte sa doarma in patul ei timp de 8 ore fiecare, in decursul a 8 zile, lucrarea fiind constituita din fotografii ale acestor oameni in timp ce dormeau.

In Venetian Suite, artista a urmarit un barbat din Paris pana in Venetia, iar acolo l-a „supravegheat” indeaproape pe toata durata sejurului sau, realizand o serie de fotografii insotite de text tip jurnal care documenteaza practic procesul de urmarire si supraveghere.

In The Hotel, artista prezinta vietile vizitatorilor unui hotel in care se angajase ca menajera, prin intermediul obiectelor lor intime si modului in care influentau aspectul camerei de hotel.

Tot ca parte a unei lucrari artistice, Sophie Calle s-a folosit de o agenda telefonica gasita pe strada pentru a acumula informatii despre posesorul ei de la cei trecuti in agenda, publicand apoi colectia de pareri in ziarul Liberacion.

In ce priveste asocierea dintre absenta fizica si descrierea verbala, se poate vorbi de doua lucrari ale artistei, una dintre ele numita The Blind, in care Calle a rugat mai multi oameni nascuti fara vedere sa descrie ce inteleg ei prin frumusete, lucrarea finala continand imaginea individului respectiv, textul descrierii si o imagine cu obiectul descrierii fotografiat de artista. De asemenea, in aceeasi idee de lipsa a creat si lucrarea Last seen care documenteaza disparitia unei tinere femei care era o admiratoare a artistei.

Fascinanta este varietatea lucrarilor artistei si diversitatea nu doar din punct de vedere tematic si conceptual ci si din punct de vedere al materializarii artistice.

Alte lucrari ale sale cuprind Exquisite Pain, in care artista indosarieaza 92 de zile premergatoare unui moment de nefericire, Unfinished – o lucrare in care s-a folosit de sistemul video al bancomatelor pentru a surprinde tiparul comportamentului uman neinfluentat de prezenta camerei (concept prezent si la diCorcia in seria Heads); o serie de colaborari cu alti artisti care s-au materializat in lucrari precum Double Blind, care documenteaza calatoria facuta de artista alaturi de fotograful Greg Sheperd din New York in California; Double Game – in care artista se foloseste de personajul fictiv creat de Paul Auster pe baza ei pentru a se reinventa in functie de acesta; The Shadow -in care artista este urmarita, la cererea ei, de un detectiv particular care ii certifica existenta urmarind-o si fotografiind-o.

http://www.galerieperrotin.com/artiste-Sophie_Calle-18.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Sophie_Calle

http://www.iniva.org/dare/themes/space/calle.html

http://www.guardian.co.uk/world/2007/jun/16/artnews.art

http://www.guardian.co.uk/artanddesign/2004/dec/13/art.art

http://www.assemblylanguage.com/reviews/Calle.html

http://www.tate.org.uk/tateshots/episode.jsp?item=10086

Encyclopedia of Twentieth-Century Photography

http://www.tate.org.uk/britain/exhibitions/artnow/sophiecalle/default.shtm

The Photograph as Contemporary Art – Charlotte Cotton

Welcome to paradise !!!
Today it’s rainin’.. .

It’s just a pigeon.
Looking… for it’s nest.
It doesn’t know that it’s wild.
It doesn’t know that it scares me.

Why am I frightened so easily?
Pigeon, why can you scare me?
Am I not a part of your life anymore?
Am I not welcome anymore?

Am I not part of your life?

Pigeon…